Ce sa-ti zic, esti aici de cand imi aduc aminte si pare ca n-ai de gand sa pleci nicaieri si ca sa fiu sincera nu prea sunt un fan infocat al tau, ba din contra. Urasc sentimentul de neputinta pe care il semeni in mine si ma enerveaza teribil maratonul de ganduri prin care ma faci sa trec cu repeziciune de fiecare data cand te simt in preajma. De cate ori apari ma scoti din sarite pentru ca imi amintesti constant cat de fragila si sensibila sunt. Iti place sau nu…asta este adevarul.

Cand eram micuta, eram pur si simplu ingrozita de intuneric, dar mai ales eram ingrozita sa dorm singura pe intuneric; pur si simplu nu puteam sa fac fata unei asemenea nopti si din nu stiu ce motiv iti faceai aparitia constant pentru a imi arata cat sunt de slaba. Probabil te astepti sa iti spun ca acum, ca nu mai sunt un copil, dorm bustean singura pe intuneric, ba chiar ca m-am izolat in vreo cladire parasita unde nu am electricitate. Ghici ce? In continuare nu imi place sa dorm noaptea singura; este mult mai bine acum, dar inca imi dai tarcoale uneori. Asta este doar un exemplu, as putea continua cu exemple pentru totdeauna, dar cred ca ai inteles ce vreau sa zic. Noi oamenii ne cam ducem vietile insotiti de tine…si nu prea ne esti draga.

Crede-ma nu sunt singura care impartasesc aceasta parere despre tine si nu sunt singura care uraste sentimentul de frica. Cunosc o gramada de oameni care se tem de foarte multe lucruri dar nu vorbesc despre asta. Nu este usor sa traiesti in frica, mai ales cand auzi din toate partile ca nu ar trebui sa te temi de nimic, de parca ar fi atat de simplu. Am prieteni care se tem de ce viitor ii asteapta, am prieteni care se tem ca trecutul sa nu se intoarca in viata lor, am prieteni care se tem de batranete, prieteni care se tem de insecte, prieteni care se tem sa conduca o masina desi au permis, prieteni care se tem de boIi, prieteni care se tem de alti oameni…..oameni care se tem de tot felul de lucruri, oameni carora le amintesti constant ca esti acolo in ceafa lor. Iar eu…pfff, ma tem de o gramada de lucruri si te-am cunoscut atat de bine ca sa stiu ca esti destul de puternica; m-ai pus la pamant in feluri in care nu credeam ca o sa poti vreodata si ai reusit efectiv sa imi sucesti mintile in cateva secunde. Ce sa zic…esti foarte buna in ceea ce faci!

Acum cativa ani am realizat ca tu existi, pana atunci te-am simtit doar ca pe un sentiment neplacut fara sa te analizez prea mult. Am inceput sa caut raspunsuri, am inceput sa citesc carti care sunau ceva de genul: “Cum sa nu iti mai fie frica?”, eram ambitioasa dar totusi nu am reusit sa scap de tine in totalitate, niciodata. Mereu iti intorceai privirea catre mine, asa, cat sa ma asiguri ca esti inca acolo. Mereu! Am incercat sa te ignor, sa nu te bag in seama, sa ma fac ca nu existi, te-am urat din tot sufletul meu si ti-as fi dat foc daca ar fi fost posibil, norocul tau este ca-s fata de comitet si m-am gandit ca poate ai si tu un rost pe lumea asta.

Acum zambesc, discret desigur! 😀 …inca imi sufli in ceafa si imi dai belele de cap uneori, dar cred ca macar acum am inceput sa te inteleg mai mult decat am facut-o vreodata. Nu-mi vine sa cred ca spun asta, dar cred ca de fapt in nebunia ta imi vrei binele; cred ca incerci sa ma protejezi cu tot ce iti sta in putere. Mi-a luat mult timp sa realizez ca tu de fapt esti o parte din mine care cauta siguranta si apartenenta, acea parte din mine care uraste incertitudinea , care uraste surprizele, acea parte din mine care doreste sa fie in control si careia ii este teama sa sufere pentru ca a facut-o cel putin odata si nu i-a placut deloc.

Iti multumesc pentru ca incerci sa ma protejezi si pentru ca incerci sa imi arati ca ceva din mine necesita atentia mea, iti multumesc ca imi arati aspectele din mine care sunt nevindecate si care au nevoie de prezenta mea intr-un moment dat, iti multumesc ca imi arati ca sunt parti din mine care au nevoie de vindecare si iubire! Hai multumesc!…dar las-o mai moale uneori! 😀

Acum inteleg ca tu lucrezi pe baza memoriei noastre, constiente sau nu si doar incerci sa eviti situatii care in trecut nu mi-au facut bine. In acelasi timp realizez ca daca nu te ignor, ci din contra, te privesc in ochi, s-ar putea sa observ ca nu am de ce sa ma tem atat de tare sau sa imi dau seama care este adevaratul motiv pentru care simt o anumita frica. Cand o fiinta umana intelege profund ceva, frica de acel ceva dispare de tot.

Am sa iti fac o propunere: stai cu mine si ia-ma de mana, pentru ca te accept ca fiind o parte valida din mine si am sa incerc sa nu te mai matur sub pres; dar nu o sa ne traiam viata inspirata din “crizele tale de personalitate”, o sa ne traim viata ca un intreg si tu faci parte din acest intreg.

Stii ce vreau sa iti mai spun? Am o gramada de parti in mine care au incredere in viata si in Univers si care ma ajuta sa traiesc in prezent…ar trebui sa faci cunostinta cu ele, poate va imprieteniti si te mai detensionezi putin, ca prea stresata esti; zau, mi-e teama sa nu faci riduri! 😀

Etichetat pe:                            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.